Rapid va juca duminică în Regie, echipa antrenată în prezent de Viorel Moldovan. Ce nu știe multă lume este că fostul internațional are o mare dorință de răzbunare față de Rapid, asta în ciuda faptului că a disputat ultimele meciuri ca jucător chiar în Giulești. De fapt, el are o problemă cu Dinu Gheorghe, fostul său președinte de la Brașov și actualul șef din Giulești.
Totul s-a consumat în avion, pe ruta Timișoara – București, imediat după ultima etapă a campionatului trecut. Brașovul tocmai bătuse pe Poli, 2-1, iar Dinu „Vamă”, pe atunci șef sub Tâmpa, l-a convocat la o discuție pe Viorel Moldovan. „Vio, ăsta a fost ultimul meci la Brașov. După vacanță, plec la Rapid! Ce zici, te tentează să mergi cu mine?”. Conform apropiaților celor doi, Moldovan a fost oarecum luat prin surprindere de propunerea lui „Vamă”, însă a apucat să dea din cap, afirmativ. Imediat, cei doi au încins o discuție amplă despre ce urmau să facă din postura de președinte și antrenor ai Rapidului.
A aflat de la intermediari de Șumudică
Mai mult decât atât, actualul tehnician al „studenților” a făcut o listă cu jucătorii care urmau să vină la Rapid, dar și cu cei la care urma să se renunțe. După o oră și ceva de discuții, cei doi au stabilit să se audă la telefon într-un schimb scurt, chiar dacă vacanța bătea la ușă. Numai că… surpriză! Dinu Gheorghe nu l-a mai sunat nici până în ziua de azi pe Viorel Moldovan. Care, aflând de la intermediari că Șumudică este, de fapt, cel preferat de „Vamă”, a decis să plece pentru trei luni la o rudă din America. La întoarcere, a acceptat oferta lui Vasile Șiman de a o antrena pe Sportul. Nu știu cât de departe sau de aproape am fost de Rapid, cert e că am crezut într-un om care m-a trădat Viorel Moldovan, antrenor Sportul
De un tratament asemănător s-au plâns și oficialii dinamoviști când s-a pus problema schimbului Zicu – Grigorie
51 de meciuri a jucat Moldovan pentru Rapid într-un sezon și jumătate
19 goluri a marcat Moldovan în tricoul giuleștenilor
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER